duminică, 6 iunie 2010

Mobilomania

Nu ştiu de ce, dar parcă încerc un sentiment de jenă când trec sau mă aflu (pe) lângă cineva care vorbeşte la telefonul mobil. Parcă aş pătrunde în intimitatea acelui om, fără voia mea, desigur, dar cu asentimentul tacit al acestuia. Unii vorbesc în şoaptă, alţii de parcă n-ar fi nimeni împrejur. Şi ce poţi să faci într-o asemenea situaţie? Să-ţi bagi dopuri de ceară în urechi, ca Ulise, sau, mai modern, dopuri antifone, ca într-o secţie de cazangerie.
Întâlneşti telefoanele mobile în cele mai neaşteptate locuri. De pildă, te afli într-un mijloc de transport în comun de suprafaţă sau subteran, n-are importanţă, şi imediat ce te-ai urcat, ţârrr lângă tine un telefon. Şi începe trăncăneala primitorului, îmbinată cu cea a mijlocului de transport. Cănd cobori încă îţi mai răsună în urechi silabe din convorbire sau râsul zglobiu al tinerei fudule ce tocmai ai ascultat-o fără să vrei, ea continuându-şi nestingherită dialogul. Dacă ea sau el nu primeşte un apel în timpul călătoriei, atunci posesorul de gadget se impacientează şi începe să se joace cu acesta, ba face chiar şi poze.
Traversezi strada prin loc marcat, este aproape imposibil să nu te loveşti de cineva care vorbeşte din mers la telefon. Păi da, timpul înseamnă bani, deviza capitalistă. Numai că persoana în cauză are cu totul alte preocupări, mai domestice, şi care nu suportă amânare: bârfe. Mai grav e atunci când pietonul nostru traversează prin loc nemarcat, într-o nesimţire crasă, şi vorbeşte grăbit la telefon.
Nu eşti scutit de o convorbire telefonică nici în taxiul cu care călătoreşti unde şoferul, dacă nu fumează, vorbeşte la telefon în timpul mersului. Ba poate să şi fumeze în acelaşi timp, că tot nu te-a întrebat dacă suporţi fumul de ţigară.
Eşti în piaţă, treci pe lângă tarabe să vezi ce mai ai de cumpărat. Este imposibil să nu te împiedici de unul plantat chiar în locul pe unde trec oamenii şi care îşi consultă consoarta asupra a ceea ce mai are de cumpărat, evident, telefonic. Acasă n-au avut timp. Ce naiba, doar de aia s-au inventat telefoanele mobile. Ai, n-ai treabă, vorbeşti.Mai ales dacă ai minute gratis.
Ei, ce te faci când te afli într-o sală de spectacol şi într-un moment când pe scenă e acalmie, te trezeşte din reverie o melodie mai veselă sau mai stridentă - depinde de gustul posesorului - a unui nevinovat telefon mobil. Omul nu şi l-a închis, el vrea să ştie în orice moment ce se întâmplă afară, sau apelantul unde se află apelatul în acel moment. Nici în pauză nu scapi. Te-ai dus la toaletă ca tot omul, mobilomul este după tine şi vorbeşte din orice poziţie, vorba primului nostru revoluţionar.
Doamne, fereşte, te afli internat într-un salon de spital. N-are importanţă ora, zi şi noapte, trbuie să ai parte de un colocatar care suferă, în afară de boala de bază, şi de mobilomanie. Degeaba îi atragi atenţia ca este într-un spital, parcă vorbeşi cu o statuie.
Dar cel mai tare moment este acela când te afli într-un lift, ba chiar cel din blocul în care locuieşti. Nu se poate să nu fie cineva cu care eşti în cabină şi care să nu apeleze sau să fie apelat. Cum cu ce, cu...telefonul mobil, evident. Este de bon ton. Ţoapele!

vineri, 2 aprilie 2010

În aşteptarea Paştelui

Paştele, această sărbătoare creştină ce aminteşte de moartea şi învierea celui care a fost întemeietorul unei noi religii - creştinismul - Iisus Christos, este celebrată în prima duminică după lună plină ce urmează echinocţiului de primăvară. Anul acesta Paştele cade în aceeaşi duminică cu cel al catolicilor. De cele mai multe ori însă, Paştele ortodox nu coincide cu cel catolic din simplul motiv că ordodocşii merg pe calendarul iulian, în timp ce catolicii pe cel gregorian. Deci nu se respectă acelaşi canon ca la Crăcin, recte Anul Nou. Oare când se vor înţelege cele două ramuri principale ale creştinismului, separate prin schisma din anul 1054?
Lasând la o parte povestea paştelui creştin amintită în diferitele evanghelii, în timpurile moderne acest fapt a devenit un prilej pentru biserică şi slujitorii săi de a se îmbogaţi, pentru comercianţi de a vinde cât mai mult şi mai scump faţă de alte perioade ale anului, iar pentru restul oamenilor, credincioşi sau nu, o altă ocazie de a se distra şi a mânca, nu cât îl ţine stomacul ci mult peste posibilitaţile acestuia. Unii ajung la spital înainte de Paşte din cauza postului greşit înţeles, alţii după datorită excesului de mâncare şi băutură. C-aşa-i românul!
În altă ordine de idei, să amintesc aici şi despre manifestările religioase ce premerg paştele, dar mai ales cele din timpul celor trei zile cât ţine el. Nu mă refer aici la biserică, ea are canoanele ei; dar şi acestea sunt exacerbate. E vorba de mijloacele mass media, dar şi de instituţii ale statului, care intră parcă în fibrilaţie. Televiziunile, mai ales în săptamâna mare, bagă tot filme cu tentă religioasă pe care le-au difuzat şi în anii precedenţi, emisiuni cu acelaşi caracter, de ţi se face silă şi comuţi canalul. Deşi suntem un stat laic, şi instituţiile statului achiesează la acelaşi mod de a se manifesta. Se constată astfel că, dacă înainte de 1990 aceste manifestări aveau loc mai pe şest sau deloc, acum s-a sărit de-a dreptul calul. C-aşa-i românul!

P.s. Coincidenţă sau nu, în acest timp şi evreii sărbătoresc Paştele lor care, însă, are alte semnificaţii: eliberarea lor din robia egipteană.

miercuri, 10 martie 2010

Un (alt)fel de literatura

Din cand in cand, curiozitatea ma impinge/indeamna sa ma uit si pe alte bloguri, evident, din aceasta comunitate, TB. Si in special in cele cu insemnari politice, incercari literare, muzica sau pictura. Nu ma intereseaza cele cu insemnari personale, cu trivialitati sau cele porno-erotice. Nu ca as fi eu un puritan sau un sfant, dar asemenea lucruri tin de intimitatea fiecaruia si nu de spatiul public. Cum insa insemnarile, chiar in spatiul virtual, sunt oarecum la indemana oricui vrea sa le citeasca, fireste pe internet, ele devin publice iar autorul, indiferent ce-ar scrie, nu poate fi tras la raspundere in niciun fel. Poate moral, dar asta...
De vreo trei luni urmaresc o doamna/domnisoara despre care nu stiu mare lucru, afara de faptul ca, asa cum se autoprezinta, este trecuta de prima tinerete (nu stiu care este hotarul dintre prima si a doua tinerete !) si nu are o slujba. Adica a avut, dar a ramas fara ea in toamna trecuta, zice ea. In rest niciun indiciu despre identitatea sa; si-a ales un pseudonim pe care-l foloseste atat in incercarile sale literare cat si in relatia cu cei care mai comenteaza pe blogul ei.
Si pe acest blog autoarea se desfasoara in toata splendoarea (!), postand fragmente atat dintr-un jurnal zilnic cat si din cateva eseuri care s-ar dori ca in viitor sa fie tot atatea romane. A scris chiar si proza arhiscurta pentru un concurs initiat de un jurnalist de la EvZ. N-a luat niciun premiu si a fost foarte amarata. Premiul l-a luat o studenta din Galati cu un PA pe care l-am citit pe blogul acesteia. Si zic eu ca a meritat.
Revenind la scriitoarea noastra, dupa ce m-a rugat sa comentez un inceput de roman si la care eu am fost destul de reticent in aprecieri, a abandonat dezamagita lucrarea respectiva si a continuat cu alta, cum am aratat ea lucrand in paralel la mai multe...opere. Femeia este obsedata de limba engleza pe care o foloseste in textele sale si unde este cazul dar, mai ales, unde nu este cazul. Nu mai vorbesc de pomenirea unor marci de detergenti sau alte produse care pe la noi nu prea se gasesc, parfumuri, carti de tarot si alte chestii prin care vrea sa epateze. Nemaivorbind de faptul ca mai toate personajele, inclusiv sotul, au nume exotice.
Doamna in cauza amesteca niste magazine sau orase pe unde probabil a fost in excursie cu cele de pe la noi, de nu mai stii daca te afli in Belgia, Franta sau Marea Britanie ori in Romania noastra cu Iasiul de unde provine autoarea. Ciar si moneda este lira sterlina iar unitatile de masura sunt neaparat anglo-saxone.
Acum ce sa vezi? A reluat lucrul la romanul abandonat cu o si mai mare fervoare, scriind in fiecare zi cate un capitol. Nici cei mai prolifici scriitori de la noi sau de aiurea nu au reusit o asa performanta. Numai ca, daca la inceput lucrarea era in limitele decentei, acum aceasta abunda in scene de-a dreptul porno (daca ar fi erotice tot ar mai fi ceva) sau intamplari banale. Noroc ca totul se desfasoara pe teritoriul national. Partea hazlie este ca a gasit si vreo doi care-i citesc, ca si mine, postarile si o incurajeaza fara rezerve. O femeie, probabil frustrata, este chiar entuziasmata de scriitura.
Uneori am impresia ca aceasta fiinta, de altfel destul de desteapta, este o handicapata ce-si defuleaza toate frustrarile acumulate de-a lungul vietii. Sau ca traieste intr-o lume imaginara, mai ales ca pentru ea internetul nu este doar un hoby ci un modus vivendi. Aproape tot timpul, fie zi sau noapte, observ ca se afla in fata computerului. Si asa am ajuns de la literatura de sertar la cea de...blog. Daca asta e literatura!?

luni, 8 martie 2010

O zi cu...cantec

Asa cum promiteam in urma cu o saptamana, azi fiind 8 martie si cand toata suflarea feminina se bucura, fara un anume temei, de pretuire si respect din partea barbatilor, dar si a... Era sa zic si din partea partidului si statului. Care partid, stim noi care. Si asa am ajuns la originea acestei sarbatori (?) internationale.
Cine a citit cat de cat ceva despre sorgintea acestei zile de 8 Martie, stie/a vazut ca ea s-a nascut, atentie(!), la Internationala socialista a femeilor de la Copenhaga din 1910, unde s-a pus problema ca femeile muncitoare sa aiba o zi din an ca sarbatoare, fara a se preciza care zi anume. Abia dupa primul razboi mondial, prin 1921, dupa reusita revolutiei bolsevice din Rusia, s-a stabilit ca aceasta zi sa fie 8 martie, chiar la Liga Natiunilor, predecesoarea ONU. Si, in sfarsit, prin 1965 Adunarea Generala a ONU a hotarat ca ziua de 8 Martie sa fie Ziua Internationala a Femeii, evident, la propunerea tarilor din asa zis lagar comunist la care s-au raliat si tari sarace din Africa si Asia.
In tara noastra, dar in general in tarile socialiste de dinainte de 1990, aceasta zi era inca o ocazie de a lovi in capitalism si in imperialism, fiind politizata pana la satietate, chiar scarba. Chiar daca li se dadeau liber de la serviciu, total sau partial, ori erau ademenite cu o floare sau o bomboana, femeile nu se bucurau de o adevarata protectie sociala. Munceau cot la cot cu barbatii si, pe deasupra, erau obligate sa dea nastere la cati mai multi copii. Iar la televizor sau la radio erau proslavite prin reprezentanta cea mai de frunte, tovarasa...
Iata de ce aceasta zi n-a fost si nu este o adevarata sarbatoare pentru sexul slab. E adevarat ca reminescentele, mai ales cele de tip socialist, inca mai opereaza si acum. Asa ca nu vad rostul unei asemenea zile-sarbatoare. Cine vrea, si ma refer in special la barbati, poate sa daruiasca o floare, o prajitura sau un cadou bunicii, mamei, sotiei, surorii sau unei colege cu orice alta ocazie. Si sunt destule: onomastica, aniversarea, Craciunul, Pastele si atatea alte ocazii. Chiar si la intalnirea cu iubita. Mai ales.

luni, 1 martie 2010

CHOPIN-200

Azi se implinesc 200 de ani de la nasterea marelui compozitor polonez Frederic Chopin (1810-1849), unul din marii clasici si virtuozi ai pianului din sec. al XIX-lea. S-a nascut in Polonia, a compus si si-a publicat prima lucrare la varsta de 7 ani, cu un an mai tarziu decat o facuse un alt geniu al muzicii cu o jumatate de veac inainte, W.A.Mozart. Apoi, la sfarsitul adolescentei a plecat si s-a stabilit in Franta unde a compus exclusiv numai lucrari pentru pian, el insusi fiind un mare pianist precum era N.Paganini un mare violonist.
Chopin a compus in scurta sa viata sute de lucrari ca poloneze, valsuri,mazurci, impromptuuri, nocturne, fantezii, balade, bolerouri,, studii, preludii, sonate si doar doua concerte pentru pian si orchestra, toate niste bijuterii muzicale. Numai cine n-a ascultat o nocturna, o poloneza sau un vals din creatia sa, nu-i poate aprecia opera.
In Franta a cunoscut-o pe scriitoarea George Sand, mai in varsta decat el, alaturi de care a trait o mare dragoste. Si cum el s-a inbolnavit de tuberculoza, scriitoarea l-a luat si au trait mult timp in sud, in Majorca, unde aceasta avea o proprietate in Nohant. G.Sand fiind o fire mai capricioasa, avea si doi copii dintr-o casatorie anterioara, relatia lor a inceput sa se raceasca odata cu agravarea bolii sale iar el tinea sa ia parte la revolutia ce se apropia in tara natala pentru care a scris si un mars.Desigur este vorba de revolutia de la 1848 din Europa.
Fr.Chopin a murit in anul 1849 iar la inmormantare au participat cca 3000 de oameni. Trupul sau este inhumat in cimitirul Pere Lachaise iar inima se afla intr-o urna de cristal depusa la Biserica Sf.Cruce din Varsovia.

vineri, 19 februarie 2010

Despre tineri

Poate n-as fi abordat un subiect cam sensibil pentru unii, cum e acesta, despre tineri si mai ales despre tinerii adolescenti care inca sunt elevi. Ideia mi-a venit rasfoind mai multe bloguri din acest noian in care sunt adCursivunate, toateBlogurile.ro. Si bine am facut.
Nu sunt un critic sau recenzor de meserie, dar varsta pe care o am imi permite sa judec fara patima, cu oarecare detasare in raport cu cei aflati acum la varsta adolescentei sau putin peste, cand sangele clocoteste in vine si uneori impulsurile o iau inaintea ratiunii. Asa a fost intotdeauna si asa va fi mereu, doar decorul si imprejurarile se vor fi schimbat. De aceea ma mir, dar cu oarecare intelegere, cand vad ca sunt unii oameni batrani sau chiar intre doua varste, care condamna unele fapte sau apucaturi ale tinerilor de azi, de altfel specifice varstei, fara sa priveasca inapoi la tineretea lor si sa-si aminteasca ce faceau ei. Numai ca lucrurile difera doar in forma, nu si in fond.
Si mi-am adus aminte de toate astea citind, cum am spus mai sus, mai multe bloguri. M-au impresionat, de pilda, desenele unei tinere de vreo 22 de ani si cu care ilustra blogul sau dedicat aproape exclusiv lui Eminescu, fiecare poezie fiind insotita de un desen. O proba de romantism!
Cateva tinere, eleve sau studente, mi-au atras atentia prin incercarile lor literare, adevarate eseuri in proza sau versuri (una chiar a luat un premiu la un concurs pe internet), demne de a fi luate in seama de edituri. Dar pe criza asta cine te mai publica si, mai ales, cine te mai citeste?
Am intalnit insa si altfel de insemnari care se refera la viata de zi cu zi, la naravuri sau moravuri. O eleva de 17 ani de prin Valcea, Diana, critica cu bun simt obiectele kitch expuse spre vanzare cu ocazia Valentine`s Day, o sarbatoare a indragostitilor care nu exista in traditia romanilor, ea fiind importata de peste ocean ca multe alte obiceiuri dupa 1990. O studenta din Galati consemna pe blogul sau, nu fara oarecare malitiozitate, indreptatita dupa parerea mea, cum intr-o duminica a luat-o mama ei si a dus-o prin oras pe la...patru biserici. Desigur, fata nu putea s-o refuze pe maica-sa din respect filial, dar nici nu i-a placut. Cu atat mai mult cu cat in finalul postarii ne da si un mercurial al obiectelor expuse spre vanzare credinciosilor vizitatori. Si, zau ca nu era unul de criza. Chiar era o afacere prospera pentru vanzator.
Ce-am vrut sa spun? Ca tinerii de azi sunt dupa chipul si asemanarea noastra, nici mai buni si nici mai rai. Totul depinde de parinti, in primul rand, de educatori/profesori si de societate, in general. Desigur, cred ca si mijloacele mass-media au un rol important.

sâmbătă, 13 februarie 2010

D`ale Carnavalului

Nu, nu e vorba de celebra comedie a lui I.L.Caragiale ci de carnavalurile de pe plaiurile mioritice si de aiurea; si nu numai. Pentru ca azi este ultima zi de desfrau, iar de maine incepe postul pastelui sau postul mare, cum i se mai spune la crestini, catolici sau ortodocsi.
Si mai e ceva. Azi, pentru multi romani snobi, mai ales tineri, este asa zisa zi a indragostitilor - Valentine`s Day - o sarbatoare imprumutata de la americani mai ales, dupa 1990, fara a avea vreo baza in traditia romanilor care, in proportie de peste 85%, sunt ortodocsi iar Sf. Valentin, ocrotitorul indragostitilor, este doar la catolici.
Sigur, unii mai porniti decat mine vor spune ca si romanii au o zi a indragostitilor, Dragobetele, care este peste vreo zece zile. Numai ca si asta este falsa din cauza ca ea semnifica altceva si, la origine, se manifesta doar local doar in satele din Oltenia. Ea a aparut, tot dupa 1990, ca o contrapondere la cea adusa din import. Indiferent sub ce forma sau denumire s-ar manifesta, aceste zile sunt promovate ca un instrument de marketing ale lanturilor de mari magazine sau mall-uri pentru a-si spori vanzarile.
Romanii au in schimb ca traditie, si numai ei, ziua de 1 martie - Martisorul - , zi de traditie seculara si care-si are originea in legendele populare referitoare la inceputul unui nou anotimp, primavara. Despre 8 martie nu voi vorbi acum ci la momentul oportun.
Sa revin insa la...Carnaval. Acesta se manifesta cu precadere astazi doar in lumea catolica. La noi si-a pierdut semnificatia, nu mai e ca pe vremea lui nenea Iancu. Fenomenul s-a transferat in lumea politica cu o frenezie greu de descris, si care-l intrece pe cel al lui Caragiale. Il gasim in partidele politice, in Parlament mai cu seama, dar si pe la unele televiziuni de nisa; actori avem destui si chiar desavarsiti.
Cele mai cunoscute carnavaluri pe plan mondial sunt cele de la Venetia si de la Rio(Brazilia). La care se adauga, dar nu e carnaval!, Balul de la Opera ce are loc in fiecare an la Opera de Stat din Viena, o institutie culturala de seama in plan european si mondial, manifestatie de inalta tinuta artisica recunoscuta, unde-si dau concursul si multi artisti romani directorul acesteia fiind un roman din Banat.
Cat despre carnavalurile de la Venetia si Rio, ele sunt manifestari ce-si au originea in timpuri ancestrale, chiar in paganism. Desigur adaptate la timpurile si tehnica moderne. Si-apoi ele reprezinta inca un mod in care lumea se distreaza, fara oprelisti.

vineri, 12 februarie 2010

Iesirea din hibernare

Se pare ca frezorul Cornel Nistorescu& co au scurtat perioada de hibernare in care intrase dupa alegerile prezidentiale, turul al 2-lea, si s-au grabit sa reintre in paine, chiar daca iarna nu ne-a parasit, din contra, parca e si mai vehementa in manifestarile ei de care romanii uitase in ultimii ani. Ce sa-i faci, natura nu face politica, ea isi vede de-ale ei imperturbabil, in mod nesimtit.
E adevarat ca echipa Nistorescu&co a preluat doar site-ul Cotidianul.ro, adica editia electronica a publicatiei, dupa ce, cu doua luni in urma, a ingropat editia print; cu alte cuvinte a falimentat-o din lipsa de cititori carora le-a facut greata ce scria aceasta echipa dupa 01 august 2009, atunci cand patronul-mogul de presa a indepartat vechea echipa si a pus tunurile pe T.Basescu in vederea campaniei electorale prezidentiale.
Si cum Basescu a castigat alegerile, baietii s-au retras in hibernare lingandu-si ranile. Cum insa stratul de grasime acumulat a fost prea subtire - ce sa-i faci, criza-i criza! - aceasta s-a consumat mai repede de cat se asteptau. Si-atunci le-a venit ideea de a reveni la editia electronica a ziarului, care implica mai putini bani. Te asteptai ca baietii sa faca jurnalism adevarat, impartial, fara a mai arunca cu noroi in Basescu si PDL. As, ti-ai gasit! S-au intors cu coada-ntre picioare, mai jigariti, si-au luat-o de la capat, parca mai abitir ca inainte, poate si din cauza ca sunt mai odihniti.
Acuma stau si ma intreb ce-i mana pe ei in lupta, acum cand nu mai au obiectul muncii. Greu de spus. Macar cei de la Jurnalul national au o justificare: Felix este intr-un razboi permanent cu Basescu. Desi parca nu sunt atat de vehementi ca cei din echipa lui Nistorescu, si nu toti ataca; acolo sunt si moderati. Oricum, injuraturile au inceput sa curga in comentariile la articolele din Cotidianul.ro. Pana cand?

vineri, 5 februarie 2010

Aimez-vous Brahms?

Titlul de mai sus, si care se refera la un film din 1961, Goodbye again, turnat dupa romanul scriitoarei franceze Francoise Sagan, Aimez-vous Brahms? interpretat magistral de Ingrid Bergman, Anthony Perkins si Yves Montand, este un pretext pentru a reveni la o tema anterioara din 12 ianuarie a.c., atinsa in treacat. Este vorba de un fenomen, daca nu ingrijorator, cel putin care ar trebui sa atraga atentia unor factori raspunzatori la nivel de stat cat si civic; nu mai putin, parintilor. Ati ghicit, educatia muzicala a copiilor si tineretului, in general.
Ar fi superfluu sa amintesc aici ca unul din cele cinci simturi ale omului, este auzul. Or, un om normal, sanatos nu trebuie/poate sa asculte doar ce se vorbeste curent sau unele expresii licentioase, injuraturi. O minte sanatoasa trebuie protejata si prin sunete frumoase, armonice ce pot oferi buna dispozitie, relaxare, liniste interioara. Cu ani in urma am cunoscut un medic psihiatru de certa valoare, care folosea muzica in scopuri terapeutice pentru bolnavii din spital, avand in dotare un laborator pentru acest scop.
Si-atunci stau si ma intreb cum e posibil, sau de ce, scoala, televiziunea, radioul si alte institutii de educatie nu promoveaza mai mult muzica culta (simfonica, opera, opereta) pentru a-i obisnui cu aceasta, stiut fiind ca pofta vine mancand. Daca o sa le dea tot timpul numai manele sau tot felul de derivate din asa zisa muzica usoara. Muzica usoara de calitate, cu mesaj nu e tocmai...usoara; ba chiar este grea. Maneaua nici macar nu e ceva specific romanesc, apartine orientului. Daca ar fi sa fac o comparatie, noi avem romanta (care se gaseste si la rusi sau nemti), cantoneta la italieni, sansoneta la francezi, fado-ul la portughezi s.a.
Daca ii dai omuluui manele toata ziua si toata noaptea, el consuma doar atata. Se stie ca genul acesta a fost importat dupa 1990 mai ales de catre tigani, din Turcia. Pacat ca doar tiganii aveau muzica lor veche si pe cea lautareasca. S-au dus astea.
Oare cand vom mai urmari la TVR - mai ales - o transmisie in direct de la Opera Romana sau de la Ateneul Roman ori Sala Radio? O fi asa de greu? Vad ca sunt bani pentru alte emisiuni care nu prezinta niciun interes, fara valoare. Pentru muzica, insa, nu sunt bani. Pacat!

luni, 1 februarie 2010

Comentatori si moderatori

Poate n-as fi abordat acest subiect - e vorba de comentatori si moderatori de televiziune - daca aceste emisiuni nu mi-ar fi "strepezit"intelectul, ele fiind de o acreala greu de anihilat prin vreun procedeu, altul decat acela de a nu te uita la ele. Se mai intampla, butonand telecomanda, ca din greseala sau din curiozitate sa dai peste o astfel de emisiune, mai ales la cele doua posturi de nisa, Realitatea TV si Antena 3, profilate pe analize si comentarii ale evenimentelor politice din tara, mai rar din strainatate.
Pana aici n-ar fi nimic neobisnuit. Neobisnuit, evident pentru majoritatea privitorilor, nu si pentru realizatori, este faptul ca, indiferent ce se intampla in Romania, in orice institutie de orice grad, si cat de grava este sau nu intamplarea, ca un lait motiv, vinovat este...Traian Basescu.
Si pentru a realiza o astfel de emisiune, care de fapt este cotidiana, indiferent ce titlu poarta(aici intervine imaginatia realizatorilor), este nevoie de un moderator si mai multi comentatori invitati in studio si care, in deobste, sunt aceeasi. Acestia, comentatorii, provin fie din partidele politice, fie din mass media autohtone. Desigur, tonul discutiei il da moderatorul care, mai ales, la cele doua televiziuni amintite mai sus este portavocea patronului, in ciuda deselor dezmintiri. Atitudinea acestor moderatori, barbati sau femei, este una partiala, vadit dusmanoasa impotriva Guvernului si a partidului de guvernamant, indiferent ce-ar face acestea. Uneori stai si te crucesti daca lor, acestor moderatori, nu li s-a acrit vehiculand aceleasi idei si angoase. Dar pe criza asta cand gasesti greu un loc de munca, scopul scuza mijloacele.
Pe comentatorii invitati ii inteleg pana la un anumit punct; ei sunt politicieni si au obligatia de a apara politica partidului din care fac parte, buna, proasta, cum e. Nu ma astept acum de la un politician sa fie sincer, sa spuna ce gandeste; una fumeaza, alta spune. Ca unii sunt de-a dreptul ridicoli, iar nu este o surpriza. Altfel n-ar mai avea haz.
Ca sa revin la televiziunile in cauza, as fi dorit ca la alegeri sa fi castigat cealalta parte pentru a vedea care ar fi fost atitudinea lor in acest caz. Ar fi avut aceeasi marota sau o intorceau ca la Ploiesti, cu 180 de grade. Sau se reprofilau sau se desfiintau? Nu cred, supravituirea ar fi nascut alte traznai de emisiuni, tot atat de nedigerabile. Concluzia e una singura: prostanaci se gasesc nu numai in politica, dar si in mass media. Si inca foarte multi si cu pretentii.

vineri, 29 ianuarie 2010

Incercari

Cu riscul de a supara, desi nu asta este intentia mea, sunt unii - in general tineri - care posteaza pe blogurile lor diferite eseuri literare, atat in proza, cat si in versuri. Am citit multe dintre aceste incercari, cu toate ca nici pe departe nu sunt un critic literar, ci doar din pura curiozitate.
Ei bine, unele chiar mi-au placut, mai ales in naivitatea lor exprimata fara inhibitii; poate si pentru ca se aflau intr-un spatiu virtual iar autorul/autoarea chiar ca nu avea nimic de pierdut. Banuiesc ca autorii acestor texte o fac din doua motive, separate sau impreuna. Unul ar fi acela ca demersul este o supapa prin care se defuleaza anumite trairi interioare iar autorul nu vrea totusi sa le arunce la trash, pentru a-si aduce aminte de ele mai tarziu.
Al doilea este, probabil, un mod de a expune lucrarile in fata unui public eteroclit, de la care asteapta unele reactii - pozitive sau negative - pentru a fi corectate sau de a face adaugiri, in vederea unei eventuale publicari. Oricum ar fi, gestul este laudabil si trebuie incurajat daca totul are o finalitate prestabilita.
Dar daca unii fac acest lucru doar dintr-un capriciu, pentru a se afla in treaba sau pentru a arata prietenilor cat sunt ei de talentati, asta mi se pare o pierdere de timp, timp ce ar putea fi folosit mult mai bine in alte scopuri. Am observat ca sunt unii care incep ceva si nu finalizeaza. Altii, si sigur n-am sa dau nume, abordeaza subiecte banale, neinteresante. Si mai sunt unii care, pentru a epata, folosesc expresii sau cuvinte in special din limba engleza fara justificare sau, chiar mai grav, expresii scatologice. Fara comentarii!

sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Semidocti sau ignoranti?

Urmaresc, atunci cand o fac, cu oarecare mefienta dar mai ales cu uimire ( ca sa folosesc un eufemism) unele emisiuni de stiri sau transmisii in direct la unele televiziuni romanesti. De ani buni constat insa o degradare a limbii romane folosite de stiristi, reporteri sau comentatori invitati.
Daca la televiziunile private si cu acoperire nationala ( ba unele transmit si international!) nu prea am asa mare pretentii, selectia facandu-se de multe ori pe criterii subiective sau relatii, nu acelasi lucru pot sa-l spun in ceea ce priveste TVR, pentru care - vreau, nu vreau - platesc o taxa lunara ce mi se opreste automat in baza unei legi. Las la oparte faptul ca aceasta institutie mamut are vreo sapte canale centrale si nu stiu cate regionale - qui prodest? - si totusi calitatea emisiunilor este submediocra in privinta continutului.
La acest neajuns se adauga forma depasita in care este ambalat continutul si - mai ales - folosirea defectuoasa a limbii romane, din nestiinta sau din ignoranta; probabil ca din ambele cauze. Evident, greselile pleaca de la redactori, cei care plaseaza textul pe prompter. Numai ca prezentatorii, cei ce citesc aceste texte o fac in mod automat, masinal fara a urmari daca nu cumva scot pe gura o gugumanie. Si de aici multe situatii de-a dreptul hilare.
Si mai este ceva tot la fel de important. Este vorba de unele cuvinte sau nume straine care, desi sunt scrise corect, ele sunt pronuntate aiurea. Este vorba de cuvinte din limbi de circulatie mondiala (engleza, franceza, germana) iar prezentatorii nostri habar n-au cum se pronunta. Pentru asta nu e nevoie musai sa vorbesti limba respectiva, ci doar de niste cunostinte elementare, de baza privind pronuntia.
Un ultim exemplu oferit cu generozitate de TVR in saptamana ce se incheie azi, a fost transmisia in direct a Campionatului european de patinaj artistic, pe parcursul careia comentatoarea, al carui nume nu l-am retinut, a oferit o mostra de cum nu se comenteaza o asemenea competitie si, mai ales, cum a pronuntat ea nume de scriitori, compozitori sau cantareti straini. Presupun ca si un elev mediu de prin clasa a VI-a sau a VII-a stia mai bine "lectia". Fiind la moda acum limba engleza, am observat mai de mult, unii prezentatori pronunta diferite nume de personalitati, indiferent de originea acestora, ca si cand ar fi...englezi. Ridicol!!!

marți, 12 ianuarie 2010

O incursiune prin(tre) bloguri

Am luat un obicei - nu stiu daca e bun sau rau - ca macar o data la doua zile sa dau iama prin cateva bloguri aflate la indemana prin intermediul portalului "toate Blogurile" si sa mai si citesc/spicuiesc de prin postarile de pe ele.
In raport cu mine, mai toti bloggerii sunt persoane tinere sau in plina maturitate, pana in 40-45 de ani, in general cu studii superioare si bine intentionate in ceea ce scriu, ba chiar unele cu inclinatii manifeste spre literatura, in sprcial proza.
Pana aici toate bune si frumoase, chiar imbucuratoare. Numai ca citind si preferintele unora dintre aceste persoane(nu toate si le expun), aflu cu stupoare ca, in ceea ce privesta cele muzicale, n-am gasit pe cineva sa spuna ca i-ar placea muzica simfonica sau de opera/opereta desi, slava Domnului, acum aceasta se gaseste din belsug, daca nu la radio,pe internet. Si in plus, nu costa nimic. Cea de pe CD sau casete costa ceva.
Si atunci stau si ma intreb care o fi cauza datorita careia toti prefera, hai sa-i zic, muzica usoara de toate genurile. Chiar nimeni nu mai iubeste asa zisa muzica elaborata, culta, mai ales cea de la baroca pana la romantica? O fi de vina educatia muzicala din scoala, din familie sau ca la radio sau tv se difuzeaza aproape exclusiv muzica usoara sau manele? Nu stiu, dar trebuie facut ceva. Nu ne putem multumi doar cu cativa privilegiati care se duc la concerte, la Ateneu sau Radio, si care si acestea sunt asa de rare.

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Cu ce se mai ocupa presa

Daca pentru ziarele de scandal, tabloide am oarecare intelegere - cu asta se ocupa, pe asta scoate bani de la fraieri - cu o televiziune de stiri nu sunt indulgent. Mai ales cand pretinde ca se ocupa de evenimente politice interne sau internationale, de social, de invatamant si alte probleme de interes public.
Iata ca Realitatea TV a gasit de cuviinta ca, acum in prag de faliment,sa se ocupe si de mondenitati,difuzandu-le nu ca pe niste fapte diverse. Nu, postul in cauza face emisiuni intregi, talkshow-uri adevarate pe teme strict personale ale unor oameni, de obicei tineri.
Acest post tv, impreuna cu Antena3, sub pretextul ca umbla in trecutul unui tanar de 23 de ani si care candideaza pentru un post de deputat in Parlament (ce trecut poate avea cineva la aceasta varsta?), intoarce pe toate fetele viata acestuia ce poate fi descrisa pe o fila A4, pana te face sa schimbi postul.
Si mai scandalos este faptul ca acum au luat-o in colimator, dupa o scurta pauza, pe fiica cea mica a Presedintelui, europarlamentara. Dupa ce au tocat-o atunci cand a devenit europarlamentara, acum au gasit altceva : se marita. Nu, nu acum ci hat, pe la sfarsitul semestrului. Cine e alesul, cu ce se ocupa, cat va costa nunta, parca intereseaza pe cineva aceste lucruri. Dar in lipsa de alte subiecte, sunt bune si astea. Numai sa aiba redactorii cu ce sa se ocupe, chiar daca invitatii chestionati in studio dau de inteles ca nu sunt preocupati de asemenea subiecte.
Poate vom scapa anul acesta de aceste doua televiziuni prin falimentare.